M-am trezit tarziu, ca de obicei. Iar am chiulit de la facultate. Cand ma va vedea profesoara, probabil ma va da afara din sala. Am coborat din pat si am mers la baie sa-mi spal fata si dintii. Am baut restul de cafea ramas in cana pe care am uitat-o ieri pe dulap, langa fotografia cu ai mei. Aseara, plangeam uitandu-ma la fotografia aceea asezata acolo, ignorand in totalitate cana. Azi dimineata s-a intamplat invers. M-am dus direct la cafea. Ce ironic. In decurs de cateva ore, treci de la nevoia de ai fi cu cei dragi si ajungi sa te multumesti cu o cana de cafea rece. 

Am deschis draperiile sa intre lumina zilei in camera. E deja ora 1 dup-amiaza. Trebuie sa profit de ultimele ore de lumina ca sa vad bine foile intinse pe jos, nuantele, liniile si punctele. Am patru ilustratii de terminat. Sunt foi intinse peste tot. Dau play unei piese pe youtube, ma opresc si ma uit afara, pe fereastra. Unul dintre avantajele de a locui la etajul opt este ca, daca vrei sa te izolezi de ceilalti de-afara, nu trebuie decat sa te asezi pe podea, sa lasi draperia trasa intr-o parte si muzica sa cante. Uita-te la cer. Astazi e senin, nu vad pic de nori. Nimeni si nimic nu ma poate atinge aici si acum. Sentimentul e similar cu acela cand intalnesti o persoana draga tie de care ti-a fost dor. Comfort si siguranta. Mai ramai, cerule, cu mine! 

Reclame